Nintendo patenteaza tehnologii din Wii U
Nintendo Wii U este primul dispozitiv dintr-o noua generatie de console, motiv pentru care era inevitabila prezenta unor patente noi.
In incercarea de a-si imbogati portofoliul de patente, Nintendo a reusit sa patenteze o functie cu care vine preinstalat recent lansatul Wii U. Panorama View este o tehnologie noua prezenta in consola celor de la Nintendo care permite utilizatorilor sa experimenteze conceptul de dual display dintr-o perspectiva complet diferita. Practic, pe langa continutul afisat pe ecranul TV-ului, ecranul de pe controller-ul consolei functioneaza ca o fereastra virtuala catre acelasi mediu. Pe cat se poate, imaginea de mai sus face o treaba buna in a transpune ideea intr-un singur cadru static. Pe langa o simpla figura si un concept, cererea de patent aprobata in acest caz include aspecte detaliate ale tehnologiilor si senzorilor implicati in ecuatie (accelerometru, giroscop si busola).
In cazul in care, dupa randurile de mai sus, conceptul de Panorama View inca vi se mai pare ambigu, clipul de mai jos de la E3 sigur va spulbera orice dilema.